Desi termenul consiliere este amplu raspândit, ca una din principalele modalitati de interventie psihologica sau psihopedagogica, numele ne poate induce în eroare datorita etimologiei sale. Contrar a ceea ce pare a sugera, acest tip de serviciu de sprijin acordat clientului cere specialistului ca sa se abtina de la a da sfaturi, întrucât acesta nu poate ocupa locul unei rude sau al unui prieten.

Sprijinul are de-a face mai ales cu adaptarea solicitantului la realitate, în armonie cu propria-i personalitate. Consiliarea face ca clientul sa se cunoasca mai bine («Cunoaste-te pe tine însuti!»), sa înteleaga natura si dimensiunea conflictelor si sa atinga un echilibru interior durabil si reconfortant.

Exista multe aspecte din viata noastra psihica care pot face obiectul acestei interventii: o inadecvata imagine de sine, slaba autostima si autoîncredere, conflictele interne, relatiile interpersonale problematice, convietuirea cu anumite boli, dependentele, stilul de învatare, sensul carierei, gestiunea deciziilor etc.

Pentru a putea controla o situatie conflictuoasa, fiinta umana are nevoie sa destepte în ea resurse «adormite» sau «necunoscute», sa învete sa domine contarietatile, sa normalizeze o serie de perturbari. Exista situatii de stress sporit, precum divortul, abandonul, moartea unei fiinte apropiate etc., care pot parea de «nestapânit», facând ca clientul sa refuze sa le accepte vreme îndelungata. De aceea, pe parcursul sedintelor de consiliere, clientul va trebui sa experimeteze alternative pentru a putea sa-si gaseasca propriul drum, iar «drumul – spunea poetul Antonio Machado – se face drumetind».

În comparatie cu consilierea psihologica, consilierea psihopedagogica are în vedere adaptarea persoanei la contextul scolar, ceea ce pune în cauza un grad înalt de autocunoastere, orientarea scolara si profesionala, optimizarea învatarilor, crearea unui stil de studiu, îmbunatatirea capaciatii de comunicare etc.